Cum îţi returnează Steam banii cheltuiţi pe jocuri?

de: Alexandru Puiu
03 06. 2015

Dacă aveţi grijă la câteva detalii, s-ar putea să fie foarte uşor să abuzaţi de sistemul de returnare a banilor implementat zilele trecute pe .

Până de curând, pe Steam era foarte greu spre imposibil să vă recuperaţi banii investiţi într-un joc care nu v-a mers sau, pur şi simplu, nu v-a plăcut. Situaţia s-a remediat

Cei de la Steam, cel mai mare , au introdus un nou sistem prin care vă puteţi recupera banii cheltuiţi pe jocuri. Acesta nu mai necesită nici un argument legat de calitatea jocului sau modul în care funcţionează pe sistemul vostru. Este suficient doar să vreţi banii înapoi şi să aveţi grijă la două aspecte. Steam vă va returna orice sumă de bani, cu condiţia ca jocul care v-a dezamăgit să fi fost achiziţionat în ultimele 14 zile şi să nu vă fi jucat mai mult de două ore. Înainte să vă vedeţi banii înapoi în cont, oficialii Valve vor verifica respectarea condiţiilor definite mai sus. După această etapă, nu ar trebui să dureze mai mult de şapte zile până la finalizarea procesului de returnare. Dacă acesta eşuează, banii vă vor livraţi în portofelul virtual de pe Steam.

Nu se aplică aceeaşi politică la achiziţii in-game sau DLC-uri. Banii cheltuiţi pe astfel de achiziţii pot fi returnaţi, dar va dura mai mult, iar cererile vor fi analizate de la caz la caz. În plus, nu există nici o garanţie că vă veţi mai vedea vreodată recuperată suma investită.

Dacă nu era evident, sistemul poate fi abuzat foarte uşor. În primul rând, pe Steam se comercializează foarte multe jocuri pe care le puteţi termina în două ore. Cei mai afectaţi vor fi dezvoltatorii de jocuri independente, care s-ar putea să piardă subit sume semnificative de bani din cauza faptului că titlurile lor nu sunt la fel de stufoase precum GTA 5 sau cel mai nou Call of Duty. Rămâne să vedem dacă va apărea pe website o listă stufoasă cu excepţii de la regulă. Momentan, puteţi percepe acest anunţ ca pe o veste bună.